Radu Drăgușin, cel mai bun tânăr fotbalist de la Juventus! Fundașul român, la primul premiu individual în Italia

Radu Drăgușin, cel mai bun tânăr fotbalist de la Juventus! Fundașul român, la primul premiu individual în Italia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 19 ani al lui Juventus, a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al torinezilor, în 2020.

A șasea ediție a premiului „Giovani Bianconeri” a fost câștigată de către Radu Drăgușin, potrivit publicației italiene cu același nume.

Au votat nu mai puțin de 52 de experți, printre care jurnaliști italieni, antrenori, fotbașiști și agenți FIFA.

Radu Drăgușin, desemnat cel mai bun tânăr fotbalist de la Juventus

Fundașul român a primit cele mai multe voturi și a adunat 311 puncte. Pe podium s-au mai clasat Nicolo Fagioli, mijlocaș ofensiv în vârstă de 20 de ani, cu 264 de puncte, și Elia Petrelli, atacant în vârstă de 19 ani, cu 206 puncte.

Precedentele ediții ale premiului „Giovani Bianconeri” au fost câștigate de către Luca Clemenza, Pol Lirola, Moise Kean, Nicolo Fagioli, respectiv Hans Nicolussi Caviglia.

„Născut în București (România), pe 3 februarie 2002, Radu Drăgușin a ajuns la Juventus la vârsta de 17 ani, în 2018, după ce și-a arătat calitățile în țara sa, la clubul Regal.

După ce și-a făcut un nume la echipa Primavera, Drăgușin a fost promovat imediat la echipa U23, cum care a început sezonul. Totuși, a fost rapid inclus de Pirlo în lotul primei echipe, debutând în meciul Juventus – Dinamo Kiev, din grupele Champions League.

Apoi a apărut în Serie A, pe 13 decembrie, la meciul Genoa – Juve 1-3, dar și în două meciuri din Cupa Italiei, cu Genoa și Spal”, au scris italienii despre Radu Drăgușin.

  • 800 de mii de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit Transfermarkt.
  • 2 trofee are deja în palmares Radu Drăgușin: Cupa Italiei la nivel de Serie C, cu Juventus U23, și Supercupa Italiei cu prima echipă a lui Juventus.
  • 1 meci a jucat Radu Drăgușin pentru Juventus în Serie A, în acest sezon, scor 3-1 cu Genoa.
  • 1 meci a jucat fundașul român și în Liga Campionilor, alături de Juventus, scor 3-0 cu Dinamo Kiev.
Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 25 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 25 de ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×